MOUNTAIN-BIKE

Durata: 9 – 10 ore.
Participanţi: Mircea Petrescu (Morcovel) şi Goncearov Valentin.
Data:12 iulie 2008.

Am pornit din Ştei dimineaţa la ora 7, cu autobuzul care merge la Alba Iulia. Asta pentru a scăpa de cei 1000 de metri diferenţă de nivel până în şaua Vârtop şi a putea termina tura într- o zi. În şaua Vârtop, mai jos de casa cu etaj a Drumurilor Naţionale, începe un drum forestier, care scoate la baza pârtiei de schi.Dupa un efort de 20 – 30 de minute ajungem în vârful acesteia unde vom da, pe partea dreapta, de o mică poteca ce traversează padurea de molid şi ne duce până sub stâncile de la Cornul Berbecului.

Până aici o deosebită atenţie trebuie acordată potecilor şi drumurilor forestiere care intersectează drumul nostru şi care ne pot duce într- o direcţie greşită.
De al Cornul Berbecului poteca traversează baza căldării aflate în partea sud- estică a vf. Piatra Grăitoare (1658m),unde vom găsi un izvor, (singura sursă de apă până în comuna Avram Iancu), după care urcă în diagonală până în şaua Tarniţa Bihorului (1510 m). Aici vom întâlni marcajul turistic, bandă rosie, care vine de la Stâna de Vale şi pe care îl vom urma până pe vf. Găina.

Ajunşi în Tarniţa Bihorului vom da de o privelişte grandioasă: spre vest se zăreste Depresiunea Beiuşului, străjuită dincolo de ea de crestele Munţilor Codru Moma, spre est se desfăşoară Tara Moţilor, cu casele căţărate pe toţi versanţii văii Arieşului, cu poieni, fâneţe şi pâlcuri de pădure. Tot înspre est, chiar sub noi se zăresc stânele din valea Vârciorog, în apropierea cărora se află cascada cu acelasi nume. Spre sud privirea ne conduce spre creasta sudica a Muntilor Bihor, până la vf. Curcubăta Mare (1848,5 m), creastă ce trebuie să o urmăm in continuare.

Din Tarniţa Bihorului urcam până pe vf. Biharia (1597 m), de unde coborâm în şaua dintre acest vârf şi Curcubăta Mare. Un ultim efort ne duce pe vf. Curcubata Mare (1848,5 m), cel mai înalt vârf al Carpaţilor Occidentali. Putin lateral de acest vârf (spre nord) se află un releu de televiziune (unde putem încerca sa facem rost de apă). Din acest vârf avem una din cele mai spectaculoase privelişti. În nord se văd vârfurile Vlădeasa, Poieni şi Custuri, spre vest depresiunea Beiuşului, unde vom zări râul Crişul Negru şi oraşele Ştei şi Vaşcău, iar în depărtare masivul Codru Moma. Spre sud – vest se întend munţii Zarandului şi Metaliferi. Spre est se zăreşte Muntele Mare. De asemenea în zilele senine se văd culmile Meridionalilor.

Din vf. Curcubăta Mare coborâm spre vest către dealul Bisericuţa, de unde continuăm spre sud, peste vf. Muncelul (1500 m), şi vf. Piatra Aradului (1429 m), pe lângă dealul Lespezi şi vf. Muntele Rotund (1409 m), ajungând în final la Muntele Găina (1486 m). Aici are loc în duminica cea mai apropiată de 20 iulie (Sf. Ilie), renumitul “Târg de fete de pe Muntele Găina”.

De pe Muntele Găina se zăresc spre nord şi nord – est culmile înalte ale munţilor Bihorului, Vlădesei şi Muntele Mare, în continuare urmând Trascăul, Metaliferii, Zarandul şi Codru Moma.
Din vârf se poate coborâ pe drumul ce merge parelel cu Valea Dobrani până în comuna Avram Iancu.
În comuna se află Muzeul memorial Avram Iancu. Acesta este adăpostit într - o casă acoperită cu şindrilă, unde în anul 1824 s - a născut eroul naţional. În cele doua încăperi sunt expuse obiecte personale şi de îmbrăcăminte ce au aparţinut marelui revoluţionar.

Din comuna Avram Iancu drumul merge paralel cu râul Arieşul Mic şi ne poartă în continuare spre comuma Vidra menţionată într – un document din anul 1595. Comuna este formată dintr – un număr de 39 de sate care adăpostesc nenumărate frumuseţi naturale sau arhitecturale. Astfel în satul Nemeşti, la 500 de metri de drumul ce leagă Vidra de Câmpeni se află cascada Pişoaia. Având o înălţime de 18 metrii cascada îşi aruncă apele peste un zid format din calcare de tip travestinic. La circa 1,5 km de centrul comunei Vidra se află, pe versantul opus celui cu cascada, rezervaţia paleontologică Dealul cu Melci, un impresionant depozit de fosile datând din perioada cretacică.

După vizitarea cascadei revenim la drumul principal şi mergând în aval vom ajunge în centrul comunei Vidra, de unde vom mai avea 12 km de parcurs până la confluenţa Arieşului Mic cu cel Mare, loc unde se află barajul de la Mihoeşti. În continuare vom trece prin satul Goieşti, în centrul căruia se află o biserica de lemn datând din anul 1712.

Din Goieşti drumul ne poartă prin satul Ponorel şi în continuare pe lângă mici aşezări omeneşti aflate mai ales pe partea stângă a Arieşului Mic, zona fiind aproape tot timpul în bătaia soarelui. Treptat valea se îngustează, schimbându- şi aspectul depresionar pe care l – a avut până aici. În cele din urma ajungem la confluenţa celor două Arieşuri unde dăm de un important nod rutier: spre Baia de Criş – 58km., spre pasul Vârtop – 45 km. şi spre Câmpeni, finalul călătoriei noastre – 5 km.
Oraşul Câmpeni are o deosebită importanţă istorica, întrucât aici a fost centrul mişcărilor revolutionare conduse de Horea, Cloşca şi Crişan în 1784 şi Avram Iancu în 1848.
Din Câmpeni avem în jurul orei 20 un autobuz care ne va duce înapoi la Ştei.

Cei care dispun de mai mult timp liber pot încerca să ajunga la Ştei fie peste şaua Vârtop – 71 km, fie prin Abrud, Brad, Vârfuri, Vaşcău. Cele doua variante necesita încă o zi de pedalat.
Mircea Petrescu

Bibliografie:
Ion Popescu - Argeşel, Valea Arieşului, Editura Sport-Turism, 1984,
M. Bleahu, S. Bordea, Munţii Bihor - Vlădeasa, Editura Sport-Turism, 1981.
Foto: Mircea Petrescu si Goncearov Valentin

Durata: 7 – 8 ore
Participanţi: Mircea Petrescu
Data: 26.05.2008.

Tura începe în centrul comunei Gârda de Sus. După ce traversăm podul peste valea Gârda Seacă (afluent pe stânga al Arieşului Mare), urmăm drumul ce se desprinde din D.N. 75 (la stânga) şi care merge paralel cu valea Gârda Seacă. După circa 500 de metrii ajungem la o bifurcaţie unde se află şi confluenţa văilor Gârda Seacă (stânga) şi Ordâncuşa (dreapta). Până aici am fost însoţiţi atât de marcajul turistic cruce roşie (care duce la Gheţarul de la Scărişoara, urcând pe la Munună), cât şi de marcajul bandă albastră, pe care trebuie să– l urmăm. Drumul ce urcă pe valea Ordâncuşa este străjuit de pereţi de calcar care se ingustează tot mai mult, iar după 5 – 10 minute de la bifurcaţie capătă aspectul de canion. Aici încep Cheile Ordâncuşii, cu perţii ei înalţi şi abrupţi.

După câteva sute de metri de la intrarea in canion, pe versantul drept geografic (stânga cum urcăm) vom zări marea arcadă a Peşterii Corobana lui Gârţău ( L = 20 m).

La 175 m în amonte de prima pesteră, vom trece pe lângă un jgheab de beton şi o punte ce îi poate conduce pe doritori la o altă peşteră: Poarta lui Ionel ( L = 131 m).

Continuând să urcăm pe vale, vom observa că aceasta capătă aspectul unui canion sălbatic atât de îngust încât şoseaua trece peste patru poduri de beton ce ocupă toată lăţimea văii. După 1,5 km. de la Poarta lui Ionel calcarele masive se termină, iar versanţii se acopera de vegetaţie. În continuare drumul ne poartă pe lângă un canton silvic, pentru ca în final să ajungem la un grup de case. Ultima dintre ele este vechea moara din zona, cunoscuta drept „moara lui Ivan”, din păcate azi dezafectată. În dreptul morii ne despărţim de marcajul bandă albastră pe care l- am urmat până aici. Acesta urcă poteca ce începe în stânga noastră şi trecând peste dealul Mielului ne conduce până la Gheţarul de la Scărişoara (1 oră şi 10 minute de la moară). Tot în dreptul morii începe şi marcajul banda galbenă Moara lui Ivan – Albac, ce trece peste vf. Runcului (1275 m) şi prin cătunele Costesti, Sohodol, Faţa, ajungând în cele din urmă la Albac.

Traseul nostru continuă tot pe şoseaua pe care am venit, aceasta urcând pe malul drept al văii şi traversează o zonă înpădurită. În continuare trecem pe lângă nişte mici pereţi de calcar, după care ajungem într- o poiană. Aici întâlnim un mic afluent ce vine din dreapta, valea Ţiganilor. Drumul continuă să urce mai accentuat printr- o padure de răşinoase, după care iese într- o altă poiana unde se află câteva case ce aparţin cătunului Sfoartea.

Urcuşul prelungit ne duce prin pădure, prin faţa gurii unui pârâu şi ieşim într- o zonă cu poieni mari. La 500 m amonte de ieşirea din pădure, în dreapta, se află un izvor amenajat. Amonte de izvor, drumul intră din nou în pădure şi după 3 – 400 de m se ajunge intr- o şa ce dă acces in Poiana Ursoii. Din dreapta vine un drum forestier, drum pe care îl vom urma în continuare. Acesta urcă prin pădure, dupa care trece pe lângă un grup de case aflate in vestul vârfului Clujului ( 1399 m ), părăsind în final jud. Alba pentru a trece în jud. Cluj. Drumul coboară dealul Căţeilor (zona Poienile) şi - l intersectează cel leagă localitatea Poiana Horea de Ic Ponor. Din acest loc vom urma ramura din dreapta a acestui drum, pe o distanţă de aproximativ 12 km, până în Poiana Horea. Cei ce vor să viziteze Poiana Călineasa sau să mearga spre Padiş, vor urma ramura din stânga a drumului.

Imediat ce începem sa coborâm spre Poiana Horea, drumul face câteva serpentine mai accentuate şi trece pe lângă un grup de case folosite de localnici pe timpul verii pentru păşunat, zonă de unde izvoreşte şi Pârâul Beliş.

În continuare drumul intra în pădure şi după 1,3 km ieşim într – o poiana, unde vom da de un canton silvic aflat pe versantul stâng , iar pe cel drept vom zări un grup de case şi un afluent al Belişului. Drumul continua să coboare şi dupa încă 1,6 km vom da de un nou canton silvic. Pe partea dreaptă a drumului, de sub stânci de conglomerate, ţâşneşte un mic izvor de unde ne putem aproviziona cu apă.

După 800 m de la izvor vom ajunge la confluenţa cu Pârâul Roşu care vine din versantul stâng al Belişului. De aici până în centrul localităţii Poiana Horea mai avem de parcurs 5 km. La scurtă distanţă după ce părăsim poiana vom da de primele case ce aparţin de Poiana Horea. Drumul, tăiat aici în şisturi cristaline continuă să meargă paralel cu Valea Belişului, trecând pe lângă grupuri de case împtrăştiate ici şi colo, la altitudine de peste 1100 m, între care se intind nenumărate fâneţe.

Ajungem în final în centrul localităţii Poiana Horea, unde Valea Beliş primeşte din dreapta un afluent mare, pârâul Apa Caldă. Aval de confluenţă, drumul nostru traverseaza Belişul si intersectează drumul ce vine de la Huedin şi duce la Albac, drum pe care îl vom urma şi noi.

După ce trecem podul peste Pârâul Beliş, urmam ramura din dreapta ce ne va duce după un urcuş de aproape 11 km în şaua Ursoaia (1320 m). El trece pe lângă confluenţa Belişului cu Apa Caldă după care merge paralel cu aceasta din urmă, pe malul ei drept. La aproximativ 2 km de centrul localităţii, din drumul nostru se desprinde un drum forestier ce urcă pe un afluent, valea Pietroasa. Aici, lângă un izvor, drumul nostru traversează Apa Caldă şi continuă să urce domol pe malul său stâng. Lăsând în urmă ultimele case răzleţe ce aparţin de Poiana Horea, drumul nostru traversează iar pe malul drept şi începe să urce în serpentine, prin poieni cu stâne şi păşuni.

Drumul urcă uşor prin padurile de conifere care acoperă obârlşia văii Apa Caldă aflată în dreapta noastră, până ajunge sus, la un grup de case, in şaua Ursoaia (1320 m).

Suntem la cumpăna de ape dintre bazinele Someşului Cald şi al Arieşului. Este locul unde părăsim jud.Cluj pentru a reveni din nou în jud. Alba. Spre dreapta (est) porneste vechiul drum turistic marcat cu banda roşie (în prezent cu foarte puţine semne) ce duce la Gheţarul de la Scărişoara (12 km), iar spre stânga urca poteca ce face legătura dintre Munţii Bihor şi Gilău (Poiana Ursoaia – vf. Petreasa – Răcătău, marcat de asemenea cu bandă roşie).

Din şaua Ursoaia începem cei aproape 9 km de coborâş până în comuna Horea. Drumul nostru intră în padurea compactă de conifere, conturând sinuozităţile versantului, ocoleşte câteva pâraie sălbatice care îl crestează adânc şi trece pe lângă câteva stâne aflate pe parte lui stângă. Drumul face o curba largă la stânga şi trece pe versantul stâng al văii Albacului. După o nouă curbă de data asta la dreapta drumul străbate pădurea pe pe dealul Matişeşti până ajunge în satul cu acelaşi nume. Peisajul din jurul satului este încântător, cu case împraştiate pe pantă, cu fâneţe şi livezi de pomi fructiferi printre care apar pâlcuri de mesteceni. Pe culmea din faţă situată pe malul drept al Pârâului Albac se poate observa biserica din catunul Costeşti ce străjuieşte singură această culme, cătunul întinzâdu – se de cealaltă parte a culmii. Putin spre est se distinge culmea Fericetului (1176 m.) unde se află casa memorială a lui Horea (Vasile Nicola Ursu – capul răscoalei de la 1784), precum şi frasinul acestuia, declarat monument al naturii.

În continuare şoseua urmează valea Matişeşti până la confluenţa acesteia cu valea Albacului, de unde după circa 2 kilometri ne duce în localitatea Horea (vechea Arada).

După ce trecem pe lângă gura văii Lămăşoaia pe ale cărei cline se află aşezările Cioneşti, Budăieşti şi Dealul Lămăşoia ajungem după 7 kilometri în Albac, capătul traseului nostru.Aceasta este situata la confluenţa Arieşului Mare cu Albacul, cel mai mare aflent al sau. Comuna Albac a fost menţionată documentar în anul 1688 sub numele de Râul Mare.În fata şcolii din localitate se ridică bustul lui Horea realizat de sculptorul Romul Ladea, ce a fost dezvelit la 2 iunie 1967 cu ocazia unei mari sărbători populare.

Întocmit de Mircea Petrescu.

Bibliografie:
Ion Popescu – Argeşel, Valea Arieşului, Editura Sport Turism – 1984,
M. Bleahu, S. Bordea, Munţii Bihor – Vlădeasa, Editura Sport – Turism, 1981.